Momente Cool

Contul tău

Westworld, un nou serial despre o lume fără reguli

Duminică noapte spre luni, de la ora 04:00, a debutat la HBO un nou serial. Intitulat Westworld, acesta este creat de Jonathan Nolan (Interstellar, The Dark Knight) împreună cu soția sa, Lisa Joy (Pushing Daisies, Burn Notice), fiind inspirat după cartea omonimă a lui Michael Crichton, transformată mai apoi în filmul cu același nume apărut în 1973, pe care l-a scris și regizat chiar el.
Crichton este și creatorul lui Jurassic Park. El a scris cartea ale cărei drepturi de ecranizare le-a cumpărat Universal Studios încă din 1990, înainte ca romanul să apară pe piață.

Noul serial HBO, al cărui prim sezon are 10 episoade, este o odisee întunecată despre începutul conștiinței artificiale și evoluția păcatului care explorează o lume în care fiecare poftă umană, fie ea nobilă sau depravată, poate fi satisfăcută. Într-un parc de fantezie futurist, cunoscut ca Westworld, mai mulți androizi „gazdă” deviază de la scenariile programatorilor și au un comportament haotic.

Trailer Westworld



Din distribuția serialului, care va avea episoade de o oră, fac parte Anthony Hopkins, Ed Harris, Evan Rachel Wood, James Marsden, Thandie Newton, Jeffrey Wright, Sidse Babett Knudsen, Rodrigo Santoro, Shannon Woodward, Ingrid Bolsø Berdal, Ben Barnes, Jimmi Simpson, Clifton Collins, Jr.,Simon Quarterman și Angela Sarafyan.
Anthony Hopkins joacă rolul doctorului Robert Ford, cel care conduce parcul de distracții, iar Wood îi dă viață lui Dolores, o „gazdă” care treptat începe să realizeze că realitatea ei nu este chiar ceea ce pare.
Primul sezon al lui Westworld are un buget estimate la aproape 100 de milioane de dolari; numai episodul-pilot având un buget de aproximativ 25 de milioane de dolari.
Westworld este noua încercare a celor de la HBO de a produce un successor pentru Game of Thrones, care se află spre final, după eșecul cu serialul Vinyl.

HBO s-a implicat pentru prima dată în producția acestui serial în august 2013, când a cumpărat drepturile pentru realizarea unui episod-pilot. Pentru ca mai apoi, în noiembrie 2014, să anunțe lansarea unui serial complet pentru 2015. Însă, între decembrie 2015 și februarie 2016 producția serialului s-a oprit, zvonindu-se chiar că premiera acestuia ar urma să fie amânată până în 2017.

Westworld va fi difuzat la HBO din 3 octombrie, în fiecare luni, de la ora 04:00 și 20:00. Serialul va fi disponibil și pe HBO GO, unde primul episod va putea fi urmărit fără abonament din 4 octombrie.



by  blogdecinema

cum câştigi coroane și ce faci cu ele





Ești .cool, dar ai peste 18 ani?

Zi-ne când te-ai născut:

Despre Alcool

Acest site folosește "cookies". Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii "cookie"-urilor.

Acest website folosește "cookie"-uri care sunt stocate pe calculatorul tău. "Cookie"-urile sunt fișiere de tip text, care sunt copiate temporar de către website pe hard disk-ul tău. "Cookie"-urile nu provoacă nicio daună computerului tău și nici nu conțin viruși. "Cookie"-urile de pe website-ul nostru nu colectează date personale despre tine. Poți dezactiva oricând utilizarea acestora prin intermediul setărilor din browser-ul tău. Ca regulă, "cookie"-urile sunt utilizate pe website-ul nostru pe durată sesiunii tale pentru evaluarea anonimă, statistică și pentru imbunătățirea relației cu userul. Ocazional, "cookie"-urile pot servi unui scop suplimentar în anumite secțiuni ale site-ului. Vei fi informat despre acest lucru dacă accesezi una dintre aceste secțiuni. Prin furnizarea datei tale de naștere, ești de acord să folosim "cookie"-uri.

mai mult mai puțin