Momente Cool

Contul tău

Top box-office: Filmele preferate de români în această vară

De câteva zile s-a încheiat vara și ar cam fi timpul să tragem linie și să vedem care au fost filmele preferate de români în ultimele trei luni. Au fost multe lansări, multe blockbustere, unele au reușit să se ridice la așteptări, altele nu. Haideți să vedem care au fost favoritele publicului.

1. Suicide Squad / Brigada sinucigaşilor (05.08.2016)


Cel mai popular film al verii este, de fapt, și cel mai popular film al acesui an până în prezent. "Suicide Squad" a reușit să câștige nu mai puțin de 7.532.091 de lei în cele 5 săptămâni de la premieră și a avut un număr de 382.894 de spectatori.

2. Warcraft / Warcraft. Începutul (10.06.2016)


Lansat la începutul verii, pe 10 iunie, "Warcraft", o adaptare după celebrul joc video, a avut un debut foarte bun, câștigând 2.398.349 lei în primul weekend, fiind astfel pe locul al doilea în topul încasărilor din primul weekend din 2016, după "Batman V Superman: Dawn of Justice". Dar în total, după nouă săptămâni, a ajuns la 4.688.355 de lei și 215.802 spectatori, fiind astfel pe locul al doilea în topul verii și pe al șaptelea în topul anului.

3. Ice Age: Collision Course / Epoca de gheaţă: Ploaie de meteoriţi (15.07.2016)


Pe locul al treilea se află cel mai bun film de animație lansat în ceastă vară: "Ice Age: Collision Course". Apărut la mijlocul lunii iulie, acesta a încasat 4.366.812 lei și a fost urmărit de 228.012 spectatori în opt săptămâni, fiind pe locul al 10-lea în topul anului.

4. Now You See Me 2 / Now You See Me: Jaful Perfect 2 (17.06.2016)


"Now You See Me 2" se află foarte aproape de Ice Age ca încasări - cu 4.360.627 de lei, iar ca număr de spectatori îl și depășește - 244.557 de spectatori. Filmul regizat de Jon M. Chu a rulat 12 săptămâni în cinematografe și se află pe locul al 11-lea în clasamentul anului.

5. The Secret Life of Pets / Singuri acasă (05.08.2016)


Iată că două dintre cele mai de succes cinci filme ale acestei veri sunt animații. "The Secret Life of Pets" a avut premiera la începutul lunii august și a rulat numai cinci săptămâni, dar a reușit într-un timp atât de scurt să câștige 3.512.953 de lei și să atragă 196.784 de spectatori încât a ajuns pe locul al cincilea în topul verii și pe al 13-lea în topul anului.

6. The Legend of Tarzan / Legenda lui Tarzan (08.07.2016)


"The Legend of Tarzan" a avut un debut destul de modest în ce privește încasările, cu doar 866.631 de lei în primul weekend, însă s-a menținut tot restul verii printre cele mai urmărite filme de către români și a reușit să ajungă astfel la un total de 3.232.509 lei și 163.009 spectatori, aflându-se în prezent pe locul al 16-lea în topul anului.

7. Independence Day: Resurgence / Ziua Independenţei: Renaşterea (24.06.2016)


Probabil că se aștepta mai mult de la "Independence Day: Resurgence", care debutase cu câștiguri de 1.107.236 de lei, însă după 9 săptămâni nu a reușit decât să-și dubleze veniturile, ajungând la 2.702.584 de lei și 120.388 de spectatori, fiin pe locul 20 în topul anului.

8. Finding Dory / În căutarea lui Dory (17.06.2016)


Cea de-a treia animație din topul verii se găsește pe locul al optulea și pe 21 în topul anului, în ciuda unui weekend de debut foarte modest, în care câștigase numai 431.220 de lei. Dar iată că după 12 săptămâni a ajuns la 2.526.204 lei și un total de 138.995 de spectatori, mai mulți chiar decât Independence Day, care se află cu un loc mai sus în clasamentul încasărilor.

9. Central Intelligence / Agenţi aproape secreţi (01.07.2016)


Locul al nouălea este ocupat de o comedie. Lansată pe 1 iulie, "Central Intelligence" a încasat 2.055.981 de lei și a atras 118.482 de spectatori în cele 10 săptămâni în care a rulat în cinematografe. În topul anului se află pe locul 22.

10. Bad Moms / Mame bune şi nebune (29.07.2016)


Filmul care încheie topul 10 al verii este tot o comedie. "Bad Moms" a avut cel mai slab debut din acest top (doar 329.208 lei în primul weekend), dar la 6 săptămâni de la lansare a reușit să încaseze 1.776.609 lei și să vândă 105.615 bilete. În topul anului se află pe locul 26, dar cu siguranță va fi depășit de Mechanic: Resurrection cât de curând.

Urmează o toamnă cu niște lansări foarte interesante iar la finalul ei vom afla care filme au fost preferate de publicul român. Până atunci, voi ce filme abia așteptați să vedeți în această toamnă?



by  blogdecinema

cum câştigi coroane și ce faci cu ele


COMENTARII:




Gheorghe Agache

Gheorghe Agache a scris

0

cool

Agache Lucica

Agache Lucica a scris

0

super,multumim

balan mihaela

balan mihaela a scris

0

"Central Intelligence"

Diana Dutcovici

Diana Dutcovici a scris

0

frumos

claudia devecska

claudia devecska a scris

0

foarte faine

Ești .cool, dar ai peste 18 ani?

Zi-ne când te-ai născut:

Despre Alcool

Acest site folosește "cookies". Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii "cookie"-urilor.

Acest website folosește "cookie"-uri care sunt stocate pe calculatorul tău. "Cookie"-urile sunt fișiere de tip text, care sunt copiate temporar de către website pe hard disk-ul tău. "Cookie"-urile nu provoacă nicio daună computerului tău și nici nu conțin viruși. "Cookie"-urile de pe website-ul nostru nu colectează date personale despre tine. Poți dezactiva oricând utilizarea acestora prin intermediul setărilor din browser-ul tău. Ca regulă, "cookie"-urile sunt utilizate pe website-ul nostru pe durată sesiunii tale pentru evaluarea anonimă, statistică și pentru imbunătățirea relației cu userul. Ocazional, "cookie"-urile pot servi unui scop suplimentar în anumite secțiuni ale site-ului. Vei fi informat despre acest lucru dacă accesezi una dintre aceste secțiuni. Prin furnizarea datei tale de naștere, ești de acord să folosim "cookie"-uri.

mai mult mai puțin