Momente Cool

Contul tău

Bucharest International Dance Film Festival

Miercuri, 9 noiembrie, a debutat la București cea de-a doua ediție a Bucharest International Dance Film Festival, un eveniment dedicat producțiilor de dans realizate de coregrafi, regizori de film și artiști din întreaga lume.

Tema ediției din acest an este corpul digital, un corp emoțional, geopolitic și multi-senzorial, care forțează barierele realității contemporane și îndeamnă spectatorul să privească atent și să reacționeze ludic. Festivalul invită publicul să exploreze și să descopere corpul în situații extreme.


Din programul festivalului face parte și expoziția Corpul digital, al cărei vernisaj a avut loc miercuri, de la ora 19:00, la Galeria Galateca, și care va fi deschisă publicului pe întreaga perioadă a festivalului. Expoziția cuprinde lucrări de artă digitală despre cum corpul uman se adaptează la era haosului informațional.

Seria proiecțiilor de filme va fi deschisă vineri seară, de la ora 20:00, la Sala Stere Popescu a Centrului Național al Dansului, cu unul dintre cele mai apreciate documentare recente despre dans: Mr. Gaga, un film realizat de Tomer Heymann, care spune povestea lui Ohad Naharin, un coregraf care a redefinit limbajul dansului modern.


Iar sâmbătă vor fi proiectate cele 20 de scurtmetraje din Competiția oficială. Acestea sunt grupate în două programe.
Reflexii propune producții cinematografice profund ancorate în realitate, în care corpul devine alterat parțial, dar niciodată total, având mereu puterea de a o lua de la capăt.

În vreme ce Refracții, cel de-al doilea calup de scurtmetraje, include filme care te poartă într-o călătorie senzorială cu destinație necunoscută, plină de adrenalină.
Festivalul se va încheia duminică cu proiecția în premieră a cinci scurtmetraje românești despre dans și cu Gala de decernare a premiilor, care au o valoare de 2000 de euro.

Așadar, săptămâna aceasta avem cinci zile pline de evenimente artistice care ne îndeamnă la mișcare și la dans.

cum câştigi coroane și ce faci cu ele





Ești .cool, dar ai peste 18 ani?

Zi-ne când te-ai născut:

Despre Alcool

Acest site folosește "cookies". Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii "cookie"-urilor.

Acest website folosește "cookie"-uri care sunt stocate pe calculatorul tău. "Cookie"-urile sunt fișiere de tip text, care sunt copiate temporar de către website pe hard disk-ul tău. "Cookie"-urile nu provoacă nicio daună computerului tău și nici nu conțin viruși. "Cookie"-urile de pe website-ul nostru nu colectează date personale despre tine. Poți dezactiva oricând utilizarea acestora prin intermediul setărilor din browser-ul tău. Ca regulă, "cookie"-urile sunt utilizate pe website-ul nostru pe durată sesiunii tale pentru evaluarea anonimă, statistică și pentru imbunătățirea relației cu userul. Ocazional, "cookie"-urile pot servi unui scop suplimentar în anumite secțiuni ale site-ului. Vei fi informat despre acest lucru dacă accesezi una dintre aceste secțiuni. Prin furnizarea datei tale de naștere, ești de acord să folosim "cookie"-uri.

mai mult mai puțin